Windows pentru nevazatori
Scris de Diana Dutu – ARAD.
Timp de trei saptamâni, mai multi nevazatori din Arad au urmat un curs de calculatoare la Liceul Special „Sf. Maria”, cu sprijinul directoarei Florentina Cirin si implicarea profesorilor Tatiana si Aurel Patru.
Cursantii au învatat sa utilizeze calculatorul cu ajutorul sintezei vocale, instruirea lor centrându-se pe Windows 7, nivel începatori si mediu.
„Unii dintre ei aveau cunostinte în domeniu, altii abia acum s-au familiarizat cu computerul. Sper ca le va fi de folos tot ceea ce au învatat si ca vor împartasi, la rândul lor, si altor colegi din tainele calculatorului” – spune instructorul Aurel Patru. La finalul cursurilor s-au acordat diplome, dupa sustinerea a doua probe de evaluare.
Dat fiind interesul nevazatorilor de a învata sa utilizeze calculatorul cu ajutorul sintezei vocale, „ne dorim sa continuam acest curs cu formarea altor doua sau chiar trei grupe de câte zece nevazatori” – precizeaza Calin Szilagyi, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Arad.
Proiect european
Cursurile de la Liceul Special „Sf. Maria” din Arad s-au defasurat în cadrul unui proiect european derulat de Asociatia Nevazatorilor din România, în parteneriat cu Compania SIVECO si Fundatia „Cartea Calatoare”. Proiectul se desfasoara în mai multe orase din tara, cu scopul de a pregati nevazatorii si slabvazatorii în utilizarea calculatorului cu programe adaptate, în vederea încadrarii lor în munca. Tinta maximala a proiectului este sa încadreze în munca (inclusiv munca la domiciliu) între 200 si 250 nevazatori si slabvazatori, cu norma de 2 pâna la 8 ore, pentru diferite operatiuni, indiferent de nivelul studiilor.
Cursurile se adreseaza nevazatorilor cu vârste cuprinse între 18 si 50 ani. Sunt acceptati si cei mai în varsta, daca manifesta interes.